Uniunea Civică Maghiară (UCM) va premia luni trei cadre didactice care au militat activ pentru reînfiinţarea Universităţii maghiare „Bolyai” la Cluj-Napoca.
Liderul UCM Sfântu Gheorghe, Gazda Zoltan a declarat pentru Rompres că în acest an organizaţia va acorda premiul „Vass Albert” conducerii Comitetului de iniţiativă „Bolyai” din Cluj-Napoca, pentru „lupta” purtată pentru reînfiinţarea universităţii de stat cu predare în limba maghiară.
Cei trei nominalizaţi, Bodo Barna, Kovacs Lehel şi Hantz Peter, vor primi câte o plachetă şi diplomă de onoare în cadrul unei ceremonii ce va avea loc de la ora 18, în sala Albastră a Bibliotecii Judeţene din Sfântu Gheorghe.
Comitetul de iniţiativă „Bolyai” doreşte separarea Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj în două instituţii: una cu predare în limba română, alta cu predare în limba maghiară.
Principalele argumente ale susţinatorilor acestei idei sunt insuficienţa facultăţilor cu predare în limba maghiară şi necesitatea înfiinţării unei universităţi exclusiv în limba maghiară.
Premiul „Vass Albert” a fost iniţiat anul trecut de Uniunea Civică Maghiară şi a fost acordat primarilor şi consilierilor locali din comunele covăsnene Vârghiş, Ilieni şi Băţanii Mari, care au adoptat hotărâri pentru organizarea unor referendumuri pe tema autonomiei teritoriale a aşa-zisului Ţinut Secuiesc, compus din judeţele Covasna, Harghita şi o parte din Mureş, hotârâri care au fost anulate de instanţele de judecată pe considerentul că sunt anticonstituţionale.
Vass Albert a fost declarat criminal de război şi condamnat la moarte de un tribunal popular în martie 1946.
După venirea la putere a comuniştilor, Vass Albert a fost găsit vinovat de instigare la uciderea unor români din satele Sucutard şi Mureşenii de Câmpie, după ocuparea Ardealului de Nord de către trupele fascisto-hortyste. Baronul a scăpat de pedeapsa cu moartea, deoarece a fugit din tară, stabilindu-se în SUA. Acesta s-a sinucis în 1998, la vârsta de 90 de ani.
În anul 2003 Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă 31 care interzice, sub sancţiunea amenzii şi închisorii de la 6 luni la 5 ani, organizaţiile şi simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum şi cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor acţiuni contra păcii şi omenirii. Oana Mălina Negrea - Rompres
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu