luni, 8 septembrie 2008

Un deputat PD cere statut de persoană indezirabilă pentru Eva Maria Barki - arhiva 2006

Deputatul PD Covasna Petre Străchinaru a lansat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, ideea declarării Evei Maria Barki persona non-grata pe teritoriul României. În opinia acestuia, avocata austriacă de origine maghiară, care a mai fost de două ori declarată indezirabilă şi a avut interdicţie de a intra în ţara noastră, continuă seria incitărilor împotriva statului naţional unitar român, îndemnând-i pe maghiarii din România să depăşească ideea de autonomie teritorială a aşa-zisului Ţinut Secuiesc şi să militeze pentru independenţa acestuia.
Petre Străchinaru a legat de recenta vizită Sfântu Gheorghe a Evei Maria Barki şi schimbarea strategiei Uniunii Civice Maghiare, care a anunţat miercuri că îşi va radicaliza demersurile pentru autonomia teritorială, vizând o „autodeterminare mai largă a secuilor”, care poate îmbrăca şi forma independenţei teritoriale.
Deputatul PD a precizat că va supune atenţiei colegilor săi de partid atitudinea avocatei austriece şi le va propune să susţină introducerea unei noi interdicţii pentru pătrunderea acesteia pe teritoriul României.
„În condiţiile în care doamna Barki atentează la integritatea teritorială a României cred că are toate şansele să devină din nou indezirabilă”, a declarat Petre Străchinaru. Eva Maria Barki a susţinut luni seară, la Sfântu Gheorghe, o conferinţă pe tema autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc la invitaţia Uniunii Civice Maghiare.
În faţa a circa 100 de oameni, aceasta a vorbit despre formele de autonomie teritorială din Europa, inclusiv Kosovo, despre necesitatea intensificării luptei pentru autodeterminarea maghiarilor şi a incriminat tratatul de la Trianon, care a marcat destrămarea Imperiului Austro-Ungar şi a consfinţit apartenenţa Transilvaniei la România.
Eva Maria Barki a fost declarată persoană indezirabilă pe teritoriul României între anii 1994-1997, pe motiv că declaraţiile sale aduceau atingere caracterului unitar şi suveran al statului român şi erau menite să destabilizeze situaţia din Transilvania.
Un an mai târziu, Eva Maria Barki a primit, din aceleaşi motive, o nouă interdicţie de a intra pe teritoriul României, la cererea preşedintelui Emil Constantinescu. Oana Malina Negrea - iunie 2006
mal/

Niciun comentariu: