Uniunea Civică Maghiară (UCM) va premia trei persoane care au militat activ pentru reînfiinţarea Universităţii maghiare „Bolyai” la Cluj-Napoca.
Liderul UCM Sfântu Gheorghe, Gazda Zoltan a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că în acest an organizaţia va acorda premiul „Vass Albert” conducerii Comitetului de iniţiativă „Bolyai” din Cluj-Napoca, pentru „lupta” purtată pentru reînfiinţarea universităţii de stat cu predare în limba maghiară.
Cei trei nominalizaţi, Bodo Barna, Kovacs Lehel şi Hantz Peter, vor primi câte o plachetă şi diplomă de onoare în cadrul unei ceremonii ce va avea loc pe data de 10 iulie a.c., la sala Albastră a Bibliotecii Judeţene din Sfântu Gheorghe.
Comitetul de iniţiativă „Bolyai” doreşte separarea Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj în două instituţii: una cu predare în limba română, alta cu predare în limba maghiară. Principalele argumente ale susţinatorilor acestei idei sunt insuficienţa facultăţilor cu predare în limba maghiară şi necesitatea înfiinţării unei universităţi exclusiv în limba maghiară.
Conducerea UBB susţine, însă, unitatea instituţiei, iar reprezentanţii Ministerului Educaţiei au respins ferm orice tendinţă de segregare criterii etnice a învăţământului.
Conform datelor prezentate de conducerea Universităţii „Babes Bolyai, această unitate are, printre altele, 19 facultăţi cu predare în limba română, 16 cu predare în maghiară şi 10 în limba germană.
Premiul „Vass Albert” a fost iniţiat anul trecut de Uniunea Civică Maghiară şi a fost acordat primarilor şi consilierilor locali din comunele covăsnene Vârghiş, Ilieni şi Băţanii Mari, care au adoptat hotărâri pentru organizarea unor referendumuri pe tema autonomiei teritoriale a aşa-zisului Ţinut Secuiesc, compus din judeţele Covasna, Harghita şi o parte din Mureş, locuite preponderent de maghiari, hotârâri care au fost anulate de instanţele de judecată pe considerentul că sunt anticonstituţionale. Oana Malina Negrea - Rompres
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu