luni, 8 septembrie 2008

UDMR consideră că PD este principalul vinovat pentru neadoptarea Statutului minorităţilor naţionale - arhiva iulie 2006

UDMR consideră că PD este principalul vinovat pentru neadoptarea Legii statutului minorităţilor naţionale.
Liderul fracţiunii UDMR din Camera Deputaţilor, Marton Arpad a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o la Sfântu Gheorghe, că această lege ar fi fost deja votată dacă nu s-ar fi opus Partidul Democrat.
În opinia acestuia proiectul statutului minorităţilor naţionale, iniţiat de UDMR, ar fi trecut de Camera Deputaţilor în cel mult o săptămână dacă democraţii ar fi respectat protocolul semnat la constituirea coaliţiei de guvernământ.
“Faptul că această lege nu s-a votat nici în până în ziua de azi reprezintă o batjocură la adresa minorităţilor naţionale din România, la adresa relaţiei majoritate-minoritate şi la adresa angajamentelor României faţă de Uniunea Europeană”, a declarat deputatul UDMR.
Acesta a mai adăugat că “neseriozitatea” democraţilor i-ar putea determina pe parlamentarii UDMR să nu-şi mai respecte nici ei angajamentele şi să voteze selectiv proiecte de legi. Marton Arpad susţine că dacă statutul minorităţilor nu va fi votat până la finele acestui an, atunci este posibil ca UDMR să se retragă de la guvernare, dar nu înainte de 1 ianuarie 2007, pentru a nu periclita aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană.
Deputatul PD Covasna Petre Străchinaru a declarat că partidul din care face parte “rămâne pe poziţii” în ce priveşte capitolul referitor la autonomia culturală din legea statutului, care prevede înfiinţarea unor organisme ale minorităţilor naţionale ce se suprapun cu cele ale statului român.
Deputatul covăsnean a mai adăugat că PD consideră necesară adoptarea statutului minorităţilor naţionale, dar nu a unei legi care să acorde în fapt privilegii comunităţii maghiare în detrimentul celorlalţi cetăţeni ai ţării.
Petre Străchinaru consideră că în România minorităţile naţionale sunt tratate net superior altor state europene şi că acestea se bucură de drepturi egale cu cele ale populaţiei majoritate. Statutul minorităţilor naţionale iniţiat de UDMR a fost respins de Senat, iar partidele parlamentare din Camera Deputaţilor, atât cele aflate la putere, cât şi din opoziţie, au depus nu mai puţin de 800 de amendamente la acest proiect de lege. Oana Mălina Negrea - Rompres

Niciun comentariu: