Deputatul PD Covasna, Petre Străchinaru consideră că demersurile autonomiste ale UDMR reprezintă un atentat la buna convieţuire dintre români şi maghiari.
Parlamentarul covăsnean susţine că intenţiile şi acţiunile liderilor UDMR de segregare a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, locuite preponderent de maghiari au ca substrat promovarea unor interese personale şi nicidecum nu exprimă voinţa întregii comunităţi maghiare din aşa-zisul Ţinut Secuiesc.
Petre Străchinaru a arătat că ţine legătura cu mulţi maghiari din judeţul Covasna care i-au spus că nu sunt interesaţi să fie izolaţi de restul ţării, ci dimpotrivă, doresc o integrare într-un sistem economic, astfel încât să poată trăi mai bine.
Pe de altă parte, deputatul democrat le-a reproşat liderilor UDMR că în cei 16 ani cât s-au aflat la putere sau în preajma puterii nu au făcut nimic pentru a aduce bunăstare oamenilor din această parte a ţării, dimpotrivă au reuşit să o “falimenteze” prin discursuri şi acţiuni etniciste ce au avut ca efect îndepărtarea potenţialilor investitori.
Acesta a mai adăugat că va aduce la cunoştinţa Consiliului director al PD mesajul românilor din această parte a ţării, care îşi exprimă îngrijorarea faţă de consecinţele nefaste pe care le pot avea asupra bunei convieţuiri interetnice demersurile UDMR de înfăptuire a autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc. Oana Malina Negrea – septembrie 2006
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu