luni, 27 octombrie 2008
Doi harghiteni, cei mai buni vătafi din Ardeal - arhiva 2006
Doi harghiteni au fost desemnaţi cei mai buni vătafi din Ardeal, în urma unui concurs organizat duminică seara în municipiul Sfântu Gheorghe. Competiţia, care a reunit 13 vătafi, sau vornici cum li se mai spune, a fost câştigată de Biro Karoly din localitatea harghiteană Ineu, nominalizat la stilul tradiţional, şi de Urkon Andras, din Tuşnad, desemnat cel mai simpatic vătaf. Participanţii la cea de-a doua întâlnire a vătafilor din Ardeal, organizată de Asociaţia gastronomică din Sfântu Gheorghe, au încercat să-i convingă pe cei prezenţi că, deşi nu figurează în nomenclatorul de meserii, ocupaţia de vătaf este una dintre cele mai importante, întrucât de priceperea şi spontaneitatea omului care conduce mirii şi alaiul de nuntaşi depinde reuşita ceremoniei de căsătorie. Organizatorii au pregăti o cină copioasă, pe parcursul căreia vătafii au prezentat obiceiuri tradiţionale de nuntă din diferite zone ale Transilvaniei şi au organizat un concurs de versuri şi cântece populare ce se rostesc în momente importante ale nunţii, cum ar fi cererea viitoarei soţii, punerea voalului şi furatul miresei. Vătafii spun că meseria lor nu poate fi practicată de oricine, pentru că are secretele ei ce sunt transmise din tată în fiu. Din păcate, mai spun aceştia, obiceiurile tradiţionale de nuntă din Ardeal sunt pe cale de dispariţie, pentru că tot mai mulţi tineri apelează la firme specializate pentru a le organiza nunţile atunci când vine vremea să-şi pună pirostriile. Oana Mălina Negrea – noiembrie 2006
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu