luni, 27 octombrie 2008

Părinţii nu sunt de acord să scoată icoanele din şcoli – arhiva 2006

Părinţii elevilor ortodocşi din judeţul Covasna nu sunt de acord ca icoanele să fie înlăturate din sălile de clasă. Episcopul Covasnei şi Harghitei, IPS Ioan Selejan afirmă că în eparhia pe care o conduce nu există nici un elev care să fi declarat că provine dintr-o familie de atei sau islamişti, prin urmare nu vede motivul pentru care simbolurile religioase ar trebui eliminate din şcoli. Pe de altă parte, episcopul ortodox susţine că minoritatea trebuie să se supună majorităţii, prin urmare chiar şi persoanele care nu respectă însemnele religioase trebuie să accepte prezenţa lor. “Elevii şi părinţii nici nu vor să audă de scoaterea icoanelor din clase”, a declarat IPS Ioan Selejan, care a mai adăugat că, pentru a nu exista discuţii, problema va fi discutată cu directorii şcolilor din fiecare comunitate. Episcopul ortodox a mai adăugat că icoanele au un efect benefic şi îi formează pe copii în spirit creştin.
În cursul zilei de joi şi Arhiepiscopia Romano-Catolică din Bucureşti a luat atitudine faţă de decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de a elimina simbolurile religioase din şcolile publice, considerând că aceasta reprezintă "o violare a sensibilităţii şi a libertăţii religioase a poporului român".
Decizia CNCD a venit în urma petiţiei depuse de profesorul Emil Moise din Buzău, care a recomandat Ministerului Educaţiei şi Cercetării să elaboreze o normă internă prin care să reglementeze prezenţa simbolurilor religioase în şcolile româneşti. Printre altele, acesta a cerut ca afişarea simbolurilor religioase să se facă numai la orele de religie şi numai în spaţiile destinate acestora. Oana Mălina Negrea – noiembrie 2006

Niciun comentariu: