luni, 11 august 2008

Wanted - arhiva 2006

Recoltările de sânge au crescut cu 17% în judeţul Covasna în urma unei campanii inedite de atragere a donatorilor iniţiate de Centrul de transfuzie sanguină. Conducerea Centrului a împânzit municipiul Sfântu Gheorghe cu afişe inspirate de cele din Vestul sălbatic, intitulate “Wanted”.
“Este căutat donatorul onorific”, se scrie în primul rând al afişului, după care se dau “semnalmentele “acestuia şi se menţionează recompensa oferită.
Donatorul onorific trebuie să aibă între 18 şi 60 de ani, peste 60 de kilograme şi trebuie fie sănătos, lucru ce va fi stabilit în urma analizelor de laborator care se fac gratuit celor care donează sânge în beneficial semenilor.
Aceştia sunt reconpensaţi cu bonuri alimentare în valoare de 300.000 de lei vechi. Conducerea Centrului de transfuzie sanguină Covasna a declarat că Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională din Bucureşti nu a mai finanţat o campanie de atragere a donatorilor de mai bine de zece ani, iar acest lucru s-a soldat cu scăderea, uneori alarmantă, a rezervelor de sânge. Directorul Centrului, Andy Rosin a declarat că de regulă, numărul donatorilor de sânge creşte în preajma sărbătorilor de Crăciun şi de Paşti pentru că mulţi sunt atât de săraci încât nu au ce pune pe masă, iar astfel pot face rost de alimente.
Andy Rosin a declarat că printre cei mânaţi de foame spre Centrul de transfuzie sanguină au existat şi oameni atât de slabi, de anemici şi de subnutriţi încât ei înşişi ar fi avut nevoie de infuzie de sânge.
„Unii dintre ei au mâncat atâta ştevie şi urzici încât au în sânge mai multă clorofilă decât globule roşii”, a glumit cu amărăciune Andy Rosin.
O parte din donatori au fost refuzaţi spre binele lor, dar şi pentru că Centrul are nevoie de sânge de calitate. Conducerea Centrului de transfuzie sanguină Covasna susţine că cel mai mult sânge este donat de foştii mineri din oraşul Baraolt, care au un dezvoltat sentiment de solidaritate umană, dar sângele de cea mai bună calitate este recoltat de la oamenii din comuna Comandău, care trăiesc la o altitudine de peste 7000 de metri, într-un mediu natural nepoluat.Oana Malina Negrea - ROMPRES aprilie 2006

Niciun comentariu: