duminică, 10 august 2008

Un mort a cerut majorarea pensiei - arhiva 2005

Viaţa pare a fi scumpă pe lumea cealaltă…
Casa de pensii Covasna a primit din partea unei persoane care decedase în urmă cu aproape trei ani o cerere prin care solicita majorarea pensiei.
Insolita cerere se deschidea cu o formulă atipică „subsemnatul XY, decedat în anul 2002, vă solicit recalcularea pensiei”.
Semnatarul petiţiei preciza că ar dori ca la vechime să i se ia în considerare şi anii de armată petrecuţi în cadrul detaşamentelor de muncă.
Conducerea instituţiei a fost obligată să trimită răspuns acestei scrisori la adresa de pe plic, în care a explicat solicitantului motivul pentru care nu-i va putea soluţiona favorabil cererea, respectiv faptul că din moment ce nu se mai află în viaţă nu mai are dreptul la pensie. Purtătoarea de cuvânt a Casei de pensii Covasna, Kollo Piroska a declarat că scrisoarea a fost trimisă de fiica persoanei decedate, însă nu a putut preciza care a fost scopul urmărit de expeditor.
Kollo Piroska a declarat că în instituţia pe care o reprezintă primeşte, în general, un număr destul de mare de scrisori ciudate.
„Numărul petiţiilor şi al reclamaţiilor este mai mare iarna, când probabil pensionarii au mai puţine activităţi”, a observat Kolo Piroska.
Anul trecut, pe adresa Casei de Pensii Covasna au fost expediate 588 de scrisori, iar 87 % dintre reclamaţii s-au dovedit a fi nefondate.
Printre corespondenţi se numără şi reclamagii de profesie, iar în top conduc şase pensionari care se află în penitenciare, unde îşi ispăşesc pedepsele primite pentru faptele lor.
Lunar aceştia expediază Casei de pensii Covasna câte o scrisoare prin care reclamă întârzierea pensiilor.
Kollo Piroska a precizat că din moment ce în Covasna nu există penitenciar, pensiile persoanelor în cauză trebuie trimise în judeţele în care se află, iar procedura este ceva mai greoaie.
Deşi li s-a explicat de nenumărate ori acest lucru, oamenii nu renunţă la dreptul lor de a-şi spune păsul.Oana Malina Negrea ROMPRES februarie 2005

Niciun comentariu: