Stema judeţului Covasna din perioada comunistă a fost înlocuită cu cea de pe vremea imperiului austro-ungar.
Consiliul judeţean Covasna a aprobat marţi, cu majoritate de voturi, 21 la 6, noua stemă a judeţului, care se deosebeşte prea puţin de cea pe care fostul judeţ Trei Scaune, actualul Covasna, a avut-o pe vremea Imperiului Austro-Ungar.
Decizia a fost luată în ciuda opoziţiei consilierilor români, care au insistat ca în cuprinsul stemei să apară măcar un simbol care să amintească de existenţa şi continuitatea românilor pe aceste meleaguri, cum ar fi o cruce ortodoxă sau steagul cu cap de lup al dacilor.
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Demeter Janos susţine că peste tot în Europa se pune accent pe tradiţie, iar stema adoptată întruneşte simboluri care fac trimitere la valori umane superioare, cum ar fi iubire, bărbăţie şi dragoste faţă de pământul natal.
Demeter Janos a mai adăugat că, oricum, modelul adoptat este mai bun decât cel de pe vremea Republicii Socialiste România, cu roţi dinţate şi doi cartofi, care făcea trimitere la ocupaţiile localnicilor.
Această stemă, bătută în piatră, te întâmpină, dealtfel, şi acum la intrarea în judeţul Covasna, pentru că, preocupaţi de disputele pe seama însemnului heraldic, autorităţile locale au uitat să o înlăture în cei 15 ani de democraţie.
Anul trecut, când proiectul de stemă a fost supus plesbicitului, a iscat proteste aprige din partea societăţii civile româneşti şi a primarilor români din judeţul Covasna, care susţin că ignorarea unei treimi din populaţia judeţului şi ancorarea în trecut, prin revenirea la simbolurile imperialiste, nu conduc la toleranţă şi armonie interetnică.
Stema judeţului Covasna va fi supusă aprobării Comisiei naţionale de heraldică din cadrul Academiei Române.
Oana Malina Negrea ROMPRES august 2005
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu