joi, 28 august 2008

Doi parlamentari UDMR îi reproşează deputatului democrat Petre Străchinaru că a devenit ”român verde” - arhiva 2006

Doi deputaţi UDMR, Antal Arpad şi Tamas Sandor din judeţul Covasna, îi reproşează colegului lor democrat Petre Străchinaru că a îmbrăţişat retorica antimaghiară şi naţionalistă.
Cei doi deputaţi s-au supărat pe singurul parlamentar român din judeţul Covasna pentru că a declinat public invitaţia de a participa la manifestările consacrate Zilei maghiarilor de pretutindeni, sărbătorită prin tradiţie pe data de 15 martie, precum şi pentru declaraţiile făcute pe marginea acestui subiect.
Antal Arpad a constatat că Petre Străchinaru a preluat nu doar fotoliul de deputat al liderului PSD Covasna, Adrian Căşunean Vlad, ci şi retorica naţionalistă a acestuia, iar Tamas Sandor a întărit acestă părere, spunând despre colegul lor că a devenit „român verde” odată cu şeful său de partid, Emil Boc, pe care nu-l mai deosebeşti ca discurs de Vadim Tudor, Funar şi Geoană.
Aceştia au mai spus că toţi liderii UDMR au fost prezenţi la manifestările organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României şi consideră ar ar fi fost un semn de normalitate ca şi partenerii de guvernare să participe la sărbătorile de suflet ale maghiarilor.
Deputaţii covăsneni au mai adăugat că au constatat o radicalizare a democraţilor, care creează tensiuni şi în coaliţia de guvernământ şi le-au sugerat acestora că ar trebui să-şi tempereze discursurile şi să-şi schimbe retorica dacă vor să mai colaboreze cu UDMR şi să acceadă în Partidul Popular European.
Petre Străchinaru a refuzat că comenteze aceste declaraţii, mulţumindu-se să afirme doar că “liderii UDMR nu acceptă niciodată argumentele altora”şi că “acă nu eşti de acord cu ei te cataloghează imediat ca antimaghiar, antieuropean şi naţionalist”. Într-o recentă declaraţie de presă, deputatul Petre Străchinaru a arătat că între Ziua Naţională a României şi cea de 15 martie nu se poate pune semnul egal, deşi respectă semnificaţia acesteia din urmă pentru comunitatea maghiară.
Acesta s-a arătat, totodată, îngrijorat de urmările pe care le-ar putea avea marea adunare a secuilor de la Odorheiul Secuiesc, programată pe data de 15 martie, unde Consiliul Naţional Secuiesc intenţionează să facă o proclamaţie pentru autonomie teritorială a zonelor din Transilvania locuite preponderent de maghiari, respectiv a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş.
Petre Străchinaru este de părere că această iniţiativă riscă să transforme sărbătoarea maghiarilor de pretutindeni într-un nou prilej de tensionare a relaţiilor interetnice, tocmai într-un moment în care românii din zonă au început să înţeleagă şi să accepte semnificaţia acestei zile pentru comunitatea maghiară. Deputatul covăsnean şi-a exprimat, totodată, dezacordul cu privire la conţinutul proclamaţiei Consiliului Naţional Secuiesc, arătând că autonomia teritorială este anticonstituţională, deoarece atentează la integritatea teritorială a ţării, lucru spus recent şi de ministrul Justiţiei, Monica Macovei.
„Un astfel de demers este îngrijorător, pentru că s-ar putea ca unii să creadă că ceea ce au visat s-a şi întâmplat şi să treacă, spre exemplu, la organizarea unor gărzi patriotice”, a declarat Petre Străchinaru. Oana Malina Negrea - ROMPRES martie 2006

Niciun comentariu: